Sari la conținut Skip to left sidebar Skip to footer

Etichetă: consultare

Cetățenii comunei sunt de acord cu înființarea unei platforme pentru gunoiul de grajd

Primăria Vizantea – Livezi a organizat vineri, 9 iunie, o consultare publică în cadrul căreia reprezentanții autorităților locale le-au solicitat cetățenilor opinia cu privire la construirea unui platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd colectat de la gospodăriile locale și de la fermele mici și mijlocii din comună. Câteva zeci de persoane interesate de această investiție au participat la această întâlnire.  

Participanții la consultarea publică au fost de acord cu inițiativa Primăriei Vizantea – Livezi, deoarece realizarea acestei investiții este utilă pentru comunitate, din mai multe puncte de vedere. Fermierii prezenți au arătat că au fost afectați direct de lipsa unei platforme pentru gunoiul de grajd, deoarece nu au putut solicita fonduri europene pentru realizarea unor proiecte.

”Le mulțumesc cetățenilor comunei care au venit la consultarea publică organizată de Primăria Vizantea – Livezi și au înțeles importanța proiectului pe care vrem să îl realizăm pentru comuna noastră. Le-am explicat funcționalitatea și beneficiile acestei investiții și deschiderea lor pentru demararea proiectului a fost în unanimitate. La finalul întâlnirii, fermierii au acceptat în unanimitate să realizăm această investiție”, a spus primarul Dragoș Ciobotaru.

Autoritățile locale au început deja realizarea documentației, întrucât termenul limită pentru depunerea proiectului este 30 iunie 2017.

Proiectul urmează a fi depus de autoritățile locale pentru a obține finanțare prin Programul Competitiv de Finanțare ”Investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți”. Programul este derulat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu fonduri acordate de Banca Mondială Guvernului României pentru reducerea poluării cu nutrienți.

”Proiectul este cu atât mai oportun pentru comunitate pentru că permite achiziționarea unor utilaje și echipamente, cum ar fi tractor cu remorcă, vidanjă, încărcător remorcă, generator energie electrică, care vor rămâne în proprietatea Primăriei Vizantea – Livezi”, a precizat primarul Dragoș Ciobotaru.

Consultare publică pentru construirea unei platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd

Primăria Vizantea – Livezi îi invită vineri, 9 iunie, pe cetățenii comunei să participe la o consultare publică care are ca obiect necesitatea, depunerea și implementarea unui proiect de construire a unei platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd colectat de la gospodăriile locale și de la fermele mici și mijlocii din comună.

Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Vizantea – Livezi, începând cu ora 12.00.

Proiectul urmează a fi depus de autoritățile locale pentru a obține finanțare prin Programul Competitiv de Finanțare ”Investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți”. Programul este derulat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu fonduri acordate de Banca Mondială Guvernului României pentru reducerea poluării cu nutrienți.

”Construcția unei asemenea platforme în comuna Vizantea – Livezi este foarte importantă pentru comunitate, deoarece în comună sunt aproximativ 400 de crescători de animale care sunt obligați de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură să aibă o astfel de platformă sau să aibă contract cu una autorizată. Vrem să realizăm această investiție pentru diminuarea poluării cu nutrienți și, de asemenea, pentru a veni în sprijinul fermierilor. Depozitarea gunoiului de grajd se va face începând cu luna septembrie a fiecărui an, iar ridicarea și împrăștierea gunoiului ca îngrășământ se va realiza primăvara”, a declarat primarul comunei Vizantea – Livezi, Dragoș Ciobotaru.

 

În afară de construirea platformei, proiectul permite și achiziția unor utilaje necesare pentru investiție: un tractor dotat cu remorcă, încărcător, vidanjă, generator.

În continuare, puteți citi invitația la consultare publică

Consultare publica platforma deseuri 9 iunie 2017

Sari la conținut