Cetățenii comunei sunt de acord cu înființarea unei platforme pentru gunoiul de grajd

Primăria Vizantea – Livezi a organizat vineri, 9 iunie, o consultare publică în cadrul căreia reprezentanții autorităților locale le-au solicitat cetățenilor opinia cu privire la construirea unui platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd colectat de la gospodăriile locale și de la fermele mici și mijlocii din comună. Câteva zeci de persoane interesate de această investiție au participat la această întâlnire.  

Participanții la consultarea publică au fost de acord cu inițiativa Primăriei Vizantea – Livezi, deoarece realizarea acestei investiții este utilă pentru comunitate, din mai multe puncte de vedere. Fermierii prezenți au arătat că au fost afectați direct de lipsa unei platforme pentru gunoiul de grajd, deoarece nu au putut solicita fonduri europene pentru realizarea unor proiecte.

”Le mulțumesc cetățenilor comunei care au venit la consultarea publică organizată de Primăria Vizantea – Livezi și au înțeles importanța proiectului pe care vrem să îl realizăm pentru comuna noastră. Le-am explicat funcționalitatea și beneficiile acestei investiții și deschiderea lor pentru demararea proiectului a fost în unanimitate. La finalul întâlnirii, fermierii au acceptat în unanimitate să realizăm această investiție”, a spus primarul Dragoș Ciobotaru.

Autoritățile locale au început deja realizarea documentației, întrucât termenul limită pentru depunerea proiectului este 30 iunie 2017.

Proiectul urmează a fi depus de autoritățile locale pentru a obține finanțare prin Programul Competitiv de Finanțare ”Investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți”. Programul este derulat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu fonduri acordate de Banca Mondială Guvernului României pentru reducerea poluării cu nutrienți.

”Proiectul este cu atât mai oportun pentru comunitate pentru că permite achiziționarea unor utilaje și echipamente, cum ar fi tractor cu remorcă, vidanjă, încărcător remorcă, generator energie electrică, care vor rămâne în proprietatea Primăriei Vizantea – Livezi”, a precizat primarul Dragoș Ciobotaru.

Sari la conținut