Ultimul veteran de război din comuna Vizantea – Livezi a primit titlul de cetățean de onoare. Maior (r) Gheorghe Mititelu a împlinit vineri vârsta de 100 de ani și, cu această ocazie, a primit distincția în cadrul unei festivități la care au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, precum și ai armatei.
La festivitate au participat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, prefectul Nicușor Halici, gen. Gabriel Turculeț, comandantul Garnizoanei Focșani, Remus Nica, comandantul IPJ Vrancea, Adrian Babiș, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Vrancea, Flaviu Chiscop, comandatul ISU Vrancea, Gheorghe Mocanu, președintele Asociației Veteranilor de Război, Dan Buzoi, președintele Asociației pensionarilor veterani de război în rezervă și retragere, subprefectul Claudia Serafimciuc, Ionel Cel – Mare, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, angajați ai administrației locale, elevi, profesori, rude ale cetățeanului de onoare, vecini și prieteni.
”Domnul Maior Mititelu Gheorghe ne-a și transmis câteva cuvinte, din care am reținut 2 propoziții:
- Sa munciți;
- Sa iubiți;
Atât de simplu, o învățătură primită de la un om care a trăit pe propria piele momente groaznice si momente la limită, iar eu mă bucur ca am putut fi prezent astăzi alături de el, pentru a primi aceste sfaturi!”, a spus primarul Dragoș Ciobotaru.