Sumele plătite pentru salubritate în 2019 de locuitorii comunei

Tarifele pentru serviciul de salubritate plătite de locuitorii comunei Vizantea – Livezi au crescut foarte puțin de la începutul acestui an în comparație cu anul 2018. Singura majorare aplicată este actualizarea cu rata inflației, de aproximativ 5%, ceea ce înseamnă câțiva lei în plus pe an.

Pentru un an, în funcție de numărul de persoane dintr-o gospodărie, tarifele sunt următoarele:

O persoană singură – 63 lei

Două persoane – 84 ei

Trei sau mai multe persoane – 105 lei

Primăria Vizantea – Livezi a reușit să mențină taxa de salubritate aproape de valoarea din anul 2018 în condițiile în care operatorul de salubritate a înștiințat autoritățile locale, la finalul anului trecut, că este obligat să crească taxa cu aproximativ 30%. Reprezentanții firmei au arătat că majorarea este impusă de  creșterea prețului motorinei, a tarifului de depozitare a gunoiului menajer la rampa din Brăila, precum și de mărirea salariilor.

În afară de aceste creșteri, Guvernul a aprobat anul trecut Ordonanța de Urgență nr. 74/2018, prin care s-a modificat procesul de colectare și transport a deșeurilor și au fost introdus tarife mai mari și amenzi pentru cei care nu colectează selectiv deșeurile. Taxa percepută de stat este de 30 de lei pentru o tonă de gunoi.

”Am reușit să menținem pe parcursul anului 2018 la același nivel valoarea taxei de salubritate, însă pentru 2019, ca urmare a schimbările care au apărut, a trebuit să găsim o soluție pentru a acoperi noile costuri cu colectarea deșeurilor menajere fără a afecta prea mult populația. Pentru a acoperi valoarea noului contract de salubritate, taxa ar fi trebuit să crească cu 30%. În urma discuțiilor purtate cu cetățenii și în cadrul Consiliului Local Vizantea – Livezi, am stabilit că tariful pentru salubritate nu va crește pentru populație, singura mărire fiind cauzată de actualizarea cu rata inflației. Diferența de bani necesară pentru a acoperi cheltuielile de salubritate va fi finanțată cu fonduri din bugetul comunei, sub formă de subvenție”, a declarat primarul Dragoș Ciobotaru.

Consiliul Local Vizantea – Livezi a aprobat acordarea unei subvenții de 22.000 de lei pentru serviciul de salubritate, pentru ca populația să nu suporte anumite cheltuieli cu deșeurile, care nu cad direct în sarcina acesteia. În această categorie intră deșeurile produse de primărie, unități de învățământ, biserici, dispensar, alte instituții și obiective de interes public, precum și din locuri publice, cum ar fi parcurile sau cimitirele.  De asemenea, această subvenție va acoperi și taxa de 30 de lei/tona de deșeuri impusă de Guvern și taxa de 65,7 lei/tona de deșeuri percepută de rampa de depozitare.

Sari la conținut