
Primarul Dragoș Ciobotaru anunță că în cursul anului 2018 Primăria Vizantea – Livezi va distribui pubele pentru colectarea gunoiului menajer tuturor gospodăriilor din comună. Condiția pusă este de autoritățile locale este achitarea la zi a taxei de salubritate.
Începând cu 28 martie, primăria va distribui în comună pubele cetățenilor care au achitată taxa de gunoi la această dată. Ceilalți cetățeni își vor putea ridica pubelele de la sediul primăriei, după ce își vor plăti obligațiile pe anii 2017 și 2018.
Vă invităm să citiți mesajul primarului Dragoș Ciobotaru cu privire la această inițiativă
O comuna mai curată, o comuna mai frumoasă!
Primăria Vizantea Livezi vă anunța că în anul 2018 va distribui pubele pentru colectarea gunoiului menajer tuturor gospodăriilor.
Pentru a putea intra în posesia unei pubele de gunoi este obligatoriu sa aveți achitat gunoiul pe anul 2017 și anul 2018.
Pubelele sunt proprietatea primăriei Vizantea Livezi si vor fi distribuite pentru folosință gratuită, tuturor cetățenilor, atât timp cât aceștia își doresc, dar se achita de obligațiile financiare ce le revin.
Speram ca prin această acțiune sa nu mai regăsim gunoaie scoase la poartă, pentru colectare, în pungi sau saci neconformi, care de multe ori se împrăștiau și anumite zone deveneau insalubre.
Astfel, începând de luni, 28 martie 2018, primăria va încerca să distribuie pubelele în toata comuna la cei care au achitată taxa de gunoi până la acea dată, iar ceilalți vor putea ridica pubelele direct de la sediul primăriei imediat după ce își achită obligațiile pe anul 2017 și 2018.
Va mulțumim că și dumneavoastră contribuiți la curățenia comunei Vizantea Livezi!
Cu stimă,
Primar,
Dragos Ciobotaru