Centenarul Marii Uniri a fost marcat vineri prin sfințirea a două monumente construite de Primăria Vizantea – Livezi în memoria eroilor comunei

Primăria Vizantea – Livezi a construit două monumente închinate eroilor din satele comunei unde nu existau simboluri care să le țină vie memoria sacrificiului făcut pentru țară. Vineri, acestea au fost inaugurate și au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial, cu ocazia marcării Centenarului Marii Uniri.

Un monument a fost construit în satul Livezile, în cinstea eroilor din satele Livezile, Piscu – Radului și Mesteacănu. Până acum, numele eroilor erau scrise pe câteva cruci din cimitir.

Al doilea monument a fost construit în memoria eroilor din satul Vizantea Mănăstirească, pe care au fost gravate numelor locuitorilor care și-au dat viața în cele două războaie mondiale.

Festivitățile dedicate Centenarului Marii Uniri și eroilor comunei au început la monumentul din satul Vizantea Răzășească, construit cu mai mult timp în urmă, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire.

La monumentul construit în satul Livezile a avut loc o slujbă de sfințire și de pomenire a eroilor, iar copii școlii din Vizantea – Livezi au prezentat momente artistice dedicate Centenarului.

Și la monumentul din satul Vizantea Mănăstirească a fost oficiată o slujbă de sfințire și de pomenire. Copiii din sat au recitat poezii și cântece patriotice, amintind celor prezenți de sacrificiul făcut de înaintașii lor.

La festivități au participat numeroși locuitori, cărora li s-au adăugat și invitați, printre care senatorul Cătălin Toma sau consilierul județean Alexandru Epure.

”A fost o zi deosebită, încărcată de emoție, în care am sărbătorit Centenarul Unirii alături de cetățenii comunei, care au venit cu mult drag să fie prezenți la evenimentele pe care le-am organizat în cele trei sate. Am ținut în mod deosebit ca în anul Centenarului să construim monumente pentru eroii din toate satele comunei, pentru ca numele acestora să rămână vii în memoria generațiilor actuale și viitoare. Astfel, pe lângă monumentul din Vizantea Răzășească, administrația locală a mai construit un monument în satul Livezile, pentru eroii din satele Livezile, Piscu – Radului și Mesteacănu și un monument în satul Vizantea Mănăstirească. Aproximativ 500 de persoane au participat la slujbele de sfințire și de pomenire a eroilor și au asistat la momentele artistice pregătite de copii, arătând că vizăntenii își respectă și își cinstesc strămoșii așa cum se cuvine”, a declarat primarul Dragoș Ciobotaru.