Autor: citu
A crescut taxa de salubritate
De la începutul acestuia an, gunoiul menajer este ridicat din comună săptămânal, în fiecare zi de joi. În ultima cursă din fiecare lună, operatorul de salubritate va lua doar deșeurile colectate selectiv, respectiv hârtie, plastic, sticlă și metal. Până acum, colectarea gunoiului se făcea la interval de două săptămâni.
Taxa de salubritate s-a majorat în acest an, deoarece în acest a fost introdusă o taxă de depozitare de 80 de lei pe tonă, potrivit Legii 384/2013. Taxa a fost inclusă în contractul încheiat de autoritățile locale cu operatorul de salubritate, aceasta fiind exclusiv sarcina sa. Din cauza costurilor mai mari, taxa de salubritate a fost majorată:
– familii compuse dintr-o singura persoana – 5 lei/luna = 60 lei/an;
– familii compuse din doua persoane – 6.66 lei/luna = 80 lei/an;
– familii compuse din 3 sau mai multe persoane – 8.33 lei/luna = 100 lei/an;
Operatorul de salubritate are obligația de a ridica gunoiul din toate cele cinci sate componente ale comunei, de pe fiecare stradă. Excepție fac ulițele înguste, unde mașina nu are acces. Aici, gunoiul va fi scos la intrarea în uliță, în dimineața fiecărei zile de joi.
Pentru a reduce cantitatea de gunoi colectată, primăria a montat 15 containere pentru colectarea deșeurilor selective.
”Facem apel la dumneavoastră să faceți tot posibilul pentru a reduce cantitatea de gunoi menajer, colectarea acestuia cât mai selectiv și evitarea aruncării deșeurilor în locuri nepermise. Totodată, vă înștiințăm că, în conformitate cu OG 21/2002 și HCL 47/2016, amenzile pentru aruncarea gunoaielor în locuri nepermise sunt între 100 lei și 10000 lei!
Sperăm ca prin implicarea fiecăruia să avem o comună din ce în ce mai curată și din ce în ce mai frumoasă”, a spus primarul Dragoș Ciobotaru.
Ajutoare pentru locuitorii nevoiași
Familiile numeroase și care au nevoie de sprijin au primit în luna ianuarie un sprijin din partea preotului Marian Tudor. Acesta a venit la Primăria Vizantea – Livezi cu 30 de saci cu haine și încălțăminte pentru copii, dar și pentru adulți, strânse din donații. După ce au fost sortate, hainele și încălțămintea au fost împărțite unor familii numeroase și care aveau mari nevoie de le, din toate satele comunei.
”De asemenea, am împărțit la 40 de familii alimente, pentru a-i sprijini să treacă iarna mai ușor. Mulțumim părinte Marian Tudor și te mai așteptăm pe la noi”, a spus primarul Dragoș Ciobotaru.
Concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante
PRIMĂRIA COMUNEI Vizantea-Livezi, județul Vrancea organizează la sediul său din comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea, concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante:
• inspector, clasa I, gradul profesional asistent – urbanism și cadastru, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vizantea-Livezi, județul Vrancea;
Proba scrisă se desfășoară în data de 7 martie 2017 – ora 10.00, iar proba interviu la data de 9 martie 2017 – ora 11.00;
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare.
Condiții specifice:
• pentru funcția publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent – studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul construcțiilor, vechime minim 1 an.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune la sediul instituției în termen de 20 zile de la publicarea anunțului în Monitorul Oficial, Partea III-a.
Pentru mai multe informații și bibliografie click aici
Nota – Inspector clasa I
Prin prezenta va aducem la cunoștința că, pentru ocuparea funcției publice de execuție „Inspector clasa I, gradul profesional asistent – urbanism și cadastru, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vizantea-Livezi, candidații trebuie să îndeplinească pe lângă condițiile generale prevăzute la art.54 din Legea nr. 188/1999 actualizata, și condiții specifice, care constă în:
• studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licență în domeniul construcțiilor;
• vechime minim 1 an;
În mod eronat specificându-se și studii juridice, în anunțul publicat în Monitorul Oficial, Monitorul de Vrancea, din data de 20.01.2016.
Anunt Selectie
Primăria Vizantea-Livezi, județul Vrancea anunță organizarea unei proceduri de selecție a partenerilor privați pentru încheierea unui Acord de Parteneriat în vederea elaborării și depunerii cererii de finanțare aferente unui proiect în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 8, Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Obiectivul Specific 8.3 – Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, grup vulnerabil: persoane vârstnice.
Cerințele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererii de finanțare pentru viitorul proiect, precum și Criteriile de eligibilitate sunt specificate în Ghidul Solicitantului – Condiții Generale pentru Accesarea Fondurilor POR 2014-2020.
Pentru mai multe informații click aici. ![]()
Anunt Concurs
Primăria comunei Vizantea-Livezi, județul Vrancea, anunță scoaterea la concurs a postului contractual vacant de șofer transport elevi, necesar pentru deservirea microbuzului școlar pentru transportul elevilor.
Concursul va avea loc pe data de:
7 februarie 2017, ora 10:00, proba scrisa;
8 februarie 2017, ora 10:00, interviul.
Pentru înscrierea la acest concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Permis conducere corespunzător categoriei de transport: B; CE; DE.
• Să nu fi suferit vreo condamnare;
• Să aibă atestat profesional pentru transport public de persoane în termen de valabilitate;
• Să îndeplinească condițiile medicale și psihologice necesare ocupării postului;
• Domiciliul în localitate.
Anunt Selectie
Primăria Vizantea-Livezi, județul Vrancea anunță organizarea unei proceduri de selecție a partenerilor privați pentru încheierea unui Acord de Parteneriat
Concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante
PRIMĂRIA COMUNEI Vizantea-Livezi, județul Vrancea organizează la sediul său din comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea, concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante
Ședință de informare cu APIA la sediul Primăriei
Pe 26 februarie va avea loc la sediul Primăriei Vizantea – Livezi o ședință de informare la care vor participa reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Vrancea. La această întâlnire sunt invitați să participe persoanele interesate de acordarea subvențiilor, pentru că oficialii APIA vor explica procedurile aplicate de Agenție pentru solicitarea și decontarea subvențiilor.
”Invităm toate persoanele interesate să participe la această întâlnire cu reprezentanții APIA și cei ai Primăriei Vizantea – Livezi, pentru a primi toate informațiile necesare!”, a transmis primarul Dragoș Ciobotaru.